Iluminatul unei camere, minimum 1.000 de lei

Corpurile de iluminat pot da o nouă viaţă locuinţei. Iar tinerii sunt primii interesaţi de reamenajarea vechiului apartament al bunicii.

“Folosirea luminii merge mai departe de simplul iluminat. Aceasta este folosită pentru a reflecta stilul personal, o stare de spirit, pentru a accentua linii sau culori în amenajările interioare”, crede Oana Iftime, directorul departamentului de strategie şi cercetări de Marketing din cadrul _______

Alegerea corpurilor de iluminat potrivite reprezintă însă o sarcină dificilă, un drum până la un designer putându-se dovedi esenţial. Dotarea unei sufragerii cu astfel de elemente presupune costuri suplimentare care pornesc de la 1.000 şi pot ajunge până la 5.000 de lei. Consumatorii din România preferă variantele cele mai ieftine.

Înainte de a decide ce produse aruncaţi în coşul de cumpărături trebuie să fiţi atenţi la suprafeţele camerelor, la cantitatea de lumină naturală existentă, în acest sens fiind importantă mărimea ferestrelor sau înălţimea încăperii.

Potrivit lui Iosif Doboş, administrator al Luxlight, companie specializată pe acest tip de produse, corpurile de iluminat pentru care se înregistrează cel mai mare avans al cererii sunt ledurile, utilizate ca elemente ambientale. Acestea sunt urmate în preferinţele consumatorilor de becurile cu halogen şi de cele economice.

Acestea din urmă au cel mai mare potenţial având în vedere politicile Uniunii Europene privind reducerea consumului energetic. În cazul în care optaţi pentru becuri economice, nu apelaţi la sisteme de iluminat automate cu senzori de mişcare. Becurile sunt mai sensibile şi nu este indicată aprinderea şi stingerea acestora în mod succesiv.

Preţuri pentru toată lumea

Sufrageria e camera în care corpurile de iluminat pot deveni foarte importante ca urmare a spaţiului mai aerisit, acestea fiind dotate cu mai puţin mobilier, de obicei, şi având suprafeţe mai mari. Potrivit lui Iosif Doboş, costurile medii pe care le plăteşte clientul român se situează în jurul cifrei de 1.000 de lei.

Rar, aceştia optează pentru elemente mai pretenţioase; investiţia ajunge astfel în jurul valorii de 5.000 de lei. De asemenea, corpurile de iluminat pot fi şi personalizate, acest proces implicând o majorare a investiţiei cuprinsă între 20 şi 50%. “Sunt preferate produsele ieftine şi de calitate îndoielnică din păcate, iar din categoria celor superioare calitativ sunt preferate elementele cele mai uzuale”, spune Doboş.

Variaţiile de preţ ale produselor sunt destul de ridicate. Astfel, o lustră poate fi cumpărată în magazinele _______ cu preţuri care încep de la 60 de lei până la 8.000 de lei. Candelabrele sunt produsele cele mai costisitoare, acestea putând fi achiziţionate şi la 20.000 de lei. Maximele valorice sunt reprezentate de produse cu încastraţii cu cristale de Murano sau Swarovski, suflate cu aur.

Mercur vs Eficienta Energetica

Sursele de iluminat cu gaz (Becurile tip Neon) contin o cantitate foarte mica de mercur. Cand zic mica, ma refer la o cantitate de sute de ori mai mica decat cantitatea de mercur dintr’un termometru clasic. Problema care se pune acum este ce se intampla daca in loc de becuri incandescente se vor folosii Becuri CFL ( compact fluorescent light ) si ele se vor sparge ? Cum se vor recicla ?, etc .

Becuri CFL
Neon

sau Becuri fluorescente

Desigur ca cei care nu cred intr’o criza reala privind incalzira globala incearca sa gasesca o motivatie ca sa puna nod in papura proliferarii unor surse de lumina de 4 ori mai ieftine si de 10 ori mai durabile, adica Becurile CFL ( gen NEON).

Concluzia finala a fost ca Becurile CFL indiferent de faptul ca contin mercur au un avantaj evident incontestabil fata de becurile clasice cu incandescenta. In primul rand, sursa majoara de poluare a atmosferei cu mercur este chiar sursa de energie, adica carbunele. Prin arderea carbunelui se elimina in atmosfera cantitati impresionante de mercur. Desigur ca luat la scara mica, adica sa zicem cateva kg de carbune, mercurul continut este de neluat in seama, “practic inexistent” insa la milioane de tone cat inghite o termocentrala treburile stau cu totul si cu totul altfel. Si nu este vorba numai de mercur ci si de alte metale grele sau compusi chimici periculosi si toxici.

Asadar fiti fara grija si folosti Becuri CFL ca nu o sa muriti intoxicati cu mercur daca se sparge unul. Sa aveti la indemana o pereche de manusi din cauciuc, hartie absorbanta (igienica), hartie de carton, o banda de scotch si o punga de plastic. Lasti ferestrele deschise 15 min, folositi cartonul pentru a prelua pe el praful din zona contaminata, hartia pentrua sterge si absorbi picaturile infime care practic probabil ca nici nu o sa le vedeti cu ochiul liber, apoi tamponati cu pelicula de scotch zona contaminata pentru aderenta celor mai mici urme impreuna cu praf cu tot. Puneti totul in punga si sigilati. Nu folositi aspiratorul, deoarece filtrul se va impregna cu mercur si’l va expira in aer in particule si mai mici fiind mult mai periculos.

Philips a inventat iluminatul stradal pe bază de energie solară

Iluminat stradal
Oraşele viitorului vor fi luminate de stâlpi ecologici în forme de floare, alimentaţi cu lumina solară din timpul zilei şi de vânt

Compania Philips vrea să revoluţioneze iluminatul urban, cu ajutorul conceptului Light Blossom, un stâlp de iluminat stradal pe bază de energie solară şi eoliană.

Inovativul proiect, înalt de aproximativ trei metri, a fost prezentat în cadrul evenimentului “Simplicity Day “ organizat în Moscova, informează stiinta.info.

În timpul zilei, Light Blossom funcţionează în mod similar unei flori, deschizându-şi “petalele” (panouri solare) pentru a capta energia Soarelui. Pe măsură ce sursa de lumină se deplasează pe cer, stâlpul îşi mişcă panourile în funcţie de aceasta, ca o floare de soare, pentru un maximum de eficienţă.

Ce corpuri de iluminat să folosești în fiecare încăpere

Lumina naturală nu poate satisface nevoile funcţionale şi estetice ale unei locuințe pe durata întregii zile. De aceea rolul luminii naturale este completat de lumina artificială, care, la rândul ei, nu numai că definește ambientul, dar accentuează sau estompează volumele și produce efecte deosebite dacă este direcționată corect.

Fiecare încăpere din casă are o destinație anume și necesită un anumit sistem de iluminat. În fiecare situație în parte, lumina artificială fie scoate în evidență mobilierul, pune în valoare anumite obiecte de design interior, fie pur și simplu are un rol funcțional și ajută la citit sau la gătit.

Livingul reprezintă în cele mai multe cazuri cartea de vizită a familiei. Lumina de aici se transformă într-un detaliu extrem de important, având rolul de a satisface mai multe tipuri de activități, dar și de a oferi încăperii un aer relaxant și primitor. Poţi folosi spoturi direcţionate sau lampadare pentru a scoate în evidenţă anumite zone, iar pentru iluminatul general plafoniera este cea mai indicată (evită candelabrele în apartament).

În dormitor, ca o regulă generală, lumina puternică nu își are rostul. Aici atmosfera trebuie să fie intimă. Totuși, pentru măsuța de machiaj doamna are nevoie de o oglindă bine luminată. Noptierele pot fi prevăzute cu veioze care se ocupă de asigurarea luminii necesare cititului. Pentru iluminatul general poți utiliza aplice în colțurile întunecate ale camerei sau spoturi încastrate în plafon.

Bucătăria este spațiul unde ai nevoie de lumină locală iar anumite zone trebuie scoase mai tare în evidență (blatul de lucru, interiorul dulapurilor suspendate). Pentru asta amplasează spoturi deasupra ușilor dulapurilor sau tuburi de neon deasupra frontului de lucru. Plafoniera îți va oferi lumina generală.

Nu am uitat baia. Aceasta cuprinde zone care au nevoie de lumină direcţionată, spre exemplu zona oglinzii (spoturi sau aplice), dar şi zone care au nevoie de lumină uniform distribuită, de o intensitate suficientă.

Holul de acces este un spaţiu circulat şi necesită o lumină suficient de puternică, pe care o poţi obţine cu ajutorul unei aplice cu mai multe becuri.

Pentru a crea o atmosferă aparte în întreaga casă sau doar în anumite zone poţi folosi surse de lumină decorativă – globuri decorate cu bucăţi de sticlă, lămpi cu lavă, şeminee. Nici lumânările nu trebuie trecute cu vederea! Importanţa lor în obţinerea unui decor romantic şi deosebit de atrăgător este de nepreţuit.

Ceea ce trebuie să reții este că lumina artificială se alege în funcție de destinația camerei, de specificul activităților desfășurate în interiorul ei, de nr. de persoane care o frecventează. Iar o alegere corectă contribuie la obținerea atmosferei și confortului căutat.

Folosește-te de elemente ingenioase pentru a face ca locuința ta să strălucească. Transformă simplele corpuri de iluminat în adevărate obiecte de decor.

Câtă importanță acorzi iluminatului din casa ta? Folosești corpuri de iluminat clasice sau preferi noutățile în acest domeniu?   www.corpuri-iluminat.com

Corpuri de iluminat cu Led- Consum redus, alte avantaje

Consumul de energie redus

LED-ul consuma pana la 80% mai putina energie decat alte surse de iluminat, asta insemnand un cost mult mai scazut al energiei.

Durata de functionare

LED-ul are o durata de viata de pana la 100.000 de ore, asta insemnand aproximativ 10 ani de functionare continua. Pe de cealalta parte,cea mai mare durata de functionare o are neonul,care poate ajunge pana la 10.000 de ore. Proiectoarele LED sunt rezistente la socuri, temperaturi ridicate/scazute si conditii atmosferice greoaie.

Eficienta

Cu o luminozitate de pana la 80 de lumeni/watt, LED-ul surclaseaza becul incandescent, halogen si neonul.Becul fluorescent poate fi singura concurenta din punct de vedere al luminozitatii, dar are dezavantaje, cum ar fi : fragilitatea, lumina daunatoare si continut de mercur.
LED-ul nu produce radiatii UV si degaja foarte putina caldura.
Proiectoarele LED nu au nevoie de filtre, ele produc un colorit perfect,avand o imbinare de pana la 1 miliard de culori.
Marimea proiectorului LED este considerabil mai mica decat a oricarui alt proiector ce foloseste alta sursa de lumina.

Aici gasiti corpuri de iluminat cu led =APASA AICI=

Corpuri de iluminat

O amenajare se poate transforma permanent datorita luminii, asadar ai grija cum si unde pozitionezi corpurile de iluminat, deoarece e bine sa eviti suprailuminarea, dar si un nivel scazut al vizibilitatii.
Alegerea sistemului de iluminat se face in functie de destinatia spatiului respectiv.
Foarte important este iluminatul general, realizat prin intermediul corpurilor de iluminat amplasate intr-un aranjament regulat, pe pereti sau plafon, respectand zonele functionale.
Iluminatul local se obtine cu ajutorul spoturilor aparente sau incastrate, in zonele principale de interes, iar iluminatul ambiental se realizeaza prin accente diverse ca design, pentru evidentierea unui element decorativ.
Intr-o incapere, e bine sa folosesti corpuri de iluminat (aplice, plafoniere) cu acelasi design, punctand, daca e cazul, cu un corp de iluminat care are un design diferit, special si usor de evidentiat (ex: lampadar).

Un articol de Arhitect Valentina Nicu

Free Blog Theme and Blog Templates